Trăiesc, deci sunt bine!

Dacă William Shakespeare spunea că "totul e bine atunci când se termină cu bine", eu spun că "totul e bine atunci când am învăţat să supravieţuim singuri  în orice situaţie".

Nu există 'nu pot', există doar 'nu vreau' !

Dacă e să vorbim de aspecte generale ale vieţii, nimic nu este roz sau definitiv, la fel cum nici noi nu suntem veşnici. Eu consider că viaţa este făcută din lucruri mărunte, din detalii pe care, dacă le trecem mereu cu vederea, riscăm să devenim nişte persoane obscure, mult prea închise în noi şi foarte puţin sociabile. Este ok să fim diferiţi, să fim unici în felul nostru, dar ar trebui să rămânem conectaţi la realitate şi în strânsă legătură cu lumea exterioară şi cu societatea.
Am auzit multă lume cum spune, 'nu mai pot!' sau 'm-am săturat, nu mai rezist!', dar din contră, eu cred ca nu există nu pot, ci doar nu vreau.
Din punctul meu de vedere, omul îşi controlează în mare parte psihicul şi el este singurul care îşi poate ridica moralul, pentru că prin simplul fapt că este pozitiv, va atrage asupra lui lucrurile bune, iar o stare bună de spirit duce la bucurie, iar bucuria la succes. Ei şi asa noi devenim oameni încrezători şi puternici, mândri şi satisfăcuţi de faptul că am depăşit certe perioade de anxietate şi de demoralizare.
'Fruntea sus!' mi-am spus mereu mie însămi şi aşa voi face mereu atâta timp cât cred în mine şi în capacităţile mele, atâta timp cât trăiesc şi pot lupta pentru a-mi atinge scopurile..atâta timp cât respir şi mă pot ţine pe propriile picioare. Aceasta este o promisiune pe care, cu toţii ar trebui să ne-o facem la un moment dat, pentru că merităm să credem că putem obţine ce e mai bun!
Să ne imaginăm pentru o clipă că suntem nişte tineri studenţi plecaţi de acasă, într-un oraş străin sau într-o ţară străină şi nu avem absolut niciun ajutor din partea nimănui, suntem doar noi şi conştiinţa noastră. În astfel de momente, oamenii pot ceda psihic doar pentru că nu găsesc în ei puterea de a se adapta şi de a merge mai departe, dar asta numesc eu Subestimare ...EU, care cred că nimic nu este imposibil...
Am luat acest exemplu pentru că este un context destul de des întâlnit la ora actuală şi pentru că şi eu mă număr printre cei care visează să ajungă într-o astfel de situaţie, să se pună pe picioare şi să se străduiască pentru a se realiza, într-un final, iar cei ca mine sunt mulţi.
Tocmai pentru că ne aflăm la capitolul luptă pentru ce-ţi doreşti şi supravieţuieşte în orice situaţie, vă povestesc că am citit mai demult, pe blog-ul unei fete pe care am cunoscut-o pe facebook, un articol ce făcea referire exact la tema emigrării, s-o numesc aşa. Acolo ea explică într-un interviu ce presupune adaptarea la o viaţă petrecută departe de casă şi afirmă cât de mândră este de ţara ei. Cum am apreciat răspunsurile ei, aş vrea să vă las chiar aici link-ul respectiv, să poată vedea cu toţii un model de om capabil de adaptare: "Traiul într-o ţară străină îţi arată de câte eşti în stare când eşti pe cont propriu" ( http://www.larevista.ro/alina-albin-traiul-intr-o-tara-straina-iti-arata-de-cate-esti-stare-cand-esti-pe-cont-propriu/ ). Mie personal mi-a plăcut mult această temă şi cred că este în strânsă legătură cu ceea ce vă spuneam mai sus şi anume că noi înşine suntem responsabili de ceea ce gândim şi ne putem întări singuri pentru a putea supravieţui pe cont propriu, indiferent de greutăţi sau piedici.

Repet: trăiesc, deci sunt bine şi aşa voi fi până la sfârşit!