''Iubirile eterne sunt cele mai scurte."

''Iubirile eterne sunt cele mai scurte." (Pablo Neruda)

Am citit de nenumărate ori opera lui Neruda şi, nu ştiu de ce, dar această frază a fost cea care m-a atins cel mai profund. Este atât de scurtă şi totuşi spune atât de multe; rezumă în câteva cuvinte un adevăr pe care,de fapt, nimeni nu-l înţelege.
Poate că ce vrea să spună el este că nicio iubire adevărată nu durează o veşnicie, fie pentru că soarta nu vrea, fie pentru că iubirile cele mai aprinse se consumă cel mai repede şi te mistuie până la sfârşitul vieţii.

Un lucru e cert, însă...ceea ce se trăieşte la intensitate maximă, nu e uşor de uitat, e practic imposibil.

Pe de altă parte, cu toţii învăţăm la un moment dat să ne căutăm şi să ne găsim pe noi înşine, să ne gestionăm mintea şi sufletul şi dacă am suferit vreodată o decădere psihică- învăţăm să trecem peste şi să spunem c'est la vie! Chiar dacă la momentul respectiv totul în jur pare a merge în contra noastră şi avem impresia că nu există o portiţă de scăpare, ne înşelăm...mereu vor veni timpuri mai bune şi ne vom resemna. La urma urmei viaţa e făcută atât din lucruri bune, cât şi din lucruri rele şi dacă nu am avea parte deloc de rău, atunci cum am şti că ne este bine?
Important este să nu ne pierdem pe noi şi să învăţăm că lupta şi efortul sunt drumul nostru către succes, iar succesul ne va transforma în oameni complet noi.

Ei şi revenind la fraza noatră, probabil am putea-o contrage într-un singur cuvânt monotonie. Da, monotonie!
Toate pasiunile se sting odată şi-odată, poate din vina oamenilor, sau poate din vina destinului, cine ştie?...
Ideea este că nu ar trebui să lăsăm pe nimeni să devină totul pentru noi, deoarece atunci când acel cineva pleacă, riscăm să rămânem fără nimic.
Deci, să trăim cu limite şi măsură, căci tot ce contează în viaţă suntem noi, mai apoi ceilalti!
Sau poate ar trebui să spunem Carpe Diem şi să trăim clipa, să gustăm dintr-o iubire scurtă şi profundă, dar care să rămână eternă în sufletul nostru.  :) ;)