Şi România este frumoasă!
Cred că mulţi dintre voi, români de pretutindeni, mă susţineţi în ceea ce priveşte această afirmaţie.
Eu personal, am avut norocul să vizitez o parte din frumuseţile pe care ni le oferă ţara noastră şi pot spune că am rămas surprinsă, dar mă simt mândră de pământul din care m-am născut.
Sigur, România nu este cea mai bogată ţară, dar nici cea mai săracă şi poate cu puţin noroc şi dăruire din partea noastră, pe viitor lucrurile se vor schimba, se vor îmbunătăţi... Până atunci însă, cred că ar trebui să promovăm bucata de pământ menţionată undeva pe harta asta mare, pe care o numim
acasa.
Acum câteva luni am făcut o mică plimbare în zona de nord-vest a ţării, mai precis în Maramureş (eu locuind în sud, vă imaginaţi că am schimbat total peisajul şi împrejurimile cu care eram obişnuită) şi pot spune că am fost uimită de frumuseţea acelui loc.Nu am avut foarte mult timp la dispoziţie, deoarece călătoria mea avea un alt scop, nu acela al voyajului dar chiar şi aşa am putut explora puţin.
În pofida timpului limitat, am optat să vizitez două zone ce nu ar trebui ratate dacă ajungeţi acolo: Sighetul Marmaţiei şi Cimitirul Vesel de la Săpânţa, iar restul timpului l-am pretrecut în reşedinţa judeţului, Baia Mare.
În caz că nu o să mă credeţi pe cuvânt, vă las nişte fotografii care să demonstreze unicitatea ţării noastre (unde aţi mai văzut voi un cimitir care să facă haz de necaz prin mesajele amuzante scrise în memoria decedaţilor şi care să cuprindă, pe scurt, viaţa acestora?).
Cred că toţi românii ar trebui să vadă şi să ştie că acestea sunt locuri ce merită văzute măcar o dată în viaţă, mai cu seamă că zac pe teritoriu pe care îl numim CASĂ! :)
 |
| Poze din Cimitirul Vesel |
 |
| Celebra cruce a soacrei cu mesaj vesel! |
 |
| Undeva prin Sighet |
 |
| La pas prin Baia Mare |
 |
La pas prin Maramureş
Centrul Vechi al oraşului Baia Mare la Târgul de Paşte |
Comentarii
Trimiteți un comentariu